TRAVEL

Dinner In The Sky | Dubai

RO:

Azi o să vă povestesc despre experiența “Dinner In The Sky”, la care am visat de mult, dar tot timpul intervenea câte ceva și o amânam. Acum nu pot decât să mă bucur că a intervenit ceva de fiecare dată în București, pentru că am păstrat momentul pentru o locație cu totul specială, Dubai. Recunosc că nici nu mi-ar fi trecut prin cap să fac asta dacă nu aș fi văzut niște poze efectiv spectaculoase la unul dintre bloggerii mei preferați, Angelica Blick. Totul arăta de vis, așa că m-am hotărât că e un MUST DO (dacă nu în Dubai, atunci unde?!). A fost primul lucru pe care l-am rezervat pentru această vacanță, să mă asigur că nu ratez ocazia!

Pe lângă faptul că ai o senzație și o vedere EXTRAORDINARĂ la înălțime, să nu uităm de motivul pentru care suntem acolo, MÂNCAREA. Pentru fiecare fel de mâncare, ai mai multe opțiuni din care poți alege. De asemenea, poți menționa dacă ai vreo alergie sau dacă ești vegetarian. 

 

Alegerea mea:

Carpaccio de somon afumat

Pește și fructe de mare Deluxe

Prăjitură cu ciocolată și caramel 

Nu ne așteptam ca mâncarea să fie atât de gustoasă pentru că citisem câteva review-uri în care unele persoane își manifestau dezamăgirea, spunând că au avut așteptări mult mai mari. Ce pot să va spun este că nouă ne-a plăcut foarte mult, a fost delicios! 

Pe lângă prânzul propriu-zis, atmosfera a fost una deosebită: muzică bună, prietenul nostru – chelnerul – cel mai bun fotograf existent, un peisaj care îți tăia respirația și o vreme extraordinară (deși prietena mea Simona e de părere că a fost cam frig la înălțime… așa că sfatul meu este să te duci FOARTE încântat, ca mine și nu vei simți nici o adiere de vânt haha).

   

Poftă bună la înălțime! Xx

Mai multe detalii despre rezervare pe dinnerinthesky.ae

EN:

Today I’m going to talk about my experience at ” Dinner In The Sky” , which I was dreaming it for a while but had to postpone it for some reasons. Now I’m glad that I couldn’t make it in Bucharest because I got the chance of attending to this dinner in a very special place…in Dubai ! I must admit that I owe this dinner to one of my favorite bloggers , Angelica Blick as I wouldn’t even think about it if I wouldn’t see her spectacular pictures. Everything seemed as a dream so I told myself that it is a straight must do !! ( If not in Dubai then where else?!) Dinner in the sky was my first reservation for this vacation as I was scared to lose the chance of getting there.

Besides the extraordinary view at height and the sensation you get, let’s not forget the main reason of attending to this event , THE FOOD. For every dish you have many choices so they make sure you really enjoy the meal plus you can also mention if you are allergic on something or if you are vegeterian.

My choice:

  • Home Smoked Salmon Carpaccio
  • Deluxe Fish & Seafood Set
  • Chocolate Fudge Cake

To be honest we had low expectations for the taste of the food after I have read some reviews on net people telling that they were disappointed mentioning that they were expecting a better performance. My friends and I simply loved it. It was delicious !

Besides the lunch on itself, the atmosphere was a special one: good music, our friend – waiter – the best photographer ever, a breathtaking landscape and a great weather…although I have to mention that my friend Simona was complaining that it was cold up there… So my friends, my advice for you is in order not to feel the cold weather, just close your eyes and feel the excitement in your veins because it is damn worth it !!!

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *